Durerea unei mame procuror. Acuzaţii la adresa unor şefi din IPJ Hunedoara
- 9 feb. 2024
- 2 min de citit
Actualizată în: 11 feb. 2024

Încă o neregulă la Inspectoratul Judeţean de Poliție Hunedoara. După ce mai mulți oameni ai legii din județ au fost arestați în ultima perioadă sau sunt cercetați în diverse dosare, o nouă acuzație vine chiar de la un procuror DIICOT. Şefa Biroului Teritorial Hunedoara, Gina Cibian, spune că a fost încălcată grav legislaţia penală chiar în cauza în care este cercetată sinuciderea fiicei sale. Procuroarea a înaintat un memoriu Ministrului de Interne şi i-a cerut trimiterea corpului de control la Deva.
Procurorul Gina Cibian a trăit anul trecut cea mai mare tragedie prin care poate trece o mamă: singurul ei copil, o fată de 17 ani, s-a aruncat în gol şi a ajuns în stare critică la spital. O echipă de cercetare a ajuns la fața locului şi s-a deschis dosar de cercetare penală. Procurorul DIICOT spune că a constatat abuzurile a câţiva politişti deveni doar recent, în momentul în care a primit o copie după dosarul penal instrumentat acum la Timişoara. A constatat că, după tragedie, în timp ce ea era cu fata la spital, au apărut la ea acasă câţiva oameni ai legii, peste echipa de cercetare penală inițială, lucru pe care îl consideră grav și interzis de legislație. Mai mult, totul se întampla în timp ce ea era la spital unde fata ei agoniza între viață și moarte.
In replică, adjunctul comandantului IPJ Hunedoara, comisarul şef Teodosiu Mugurel Viorel, susține că nu a încălcat legislația şi că nu îşi amintește să fi dat vreo dispoziţie ilegală. Comisarul şef spune că se procedează astfel în mai multe cazuri.
Mai grav, procuroarea declară că a descoperit că, pe lângă prezenţa nejustificată, polițiștii nou sosiţi ar fi încercat să convingă echipa de cercetare să preia diverse obiecte dubioase. De cealaltă parte, adjunctul IPJ Hunedoara neagă itoate acuzaţiile.
Procurorul Gina Cibian spune că, pe lângă surpriza produsă de constatarea neregulilor din timpul cercetărilor, este impresionată de politiştii care și-au susţinut cu tărie declarațiile inițiale şi au explicat în rapoarte intervenția altor oameni ai legii.
Gina Cibian este recunoscută în sistemul judiciar pentru profesionalismul ei, dar şi caracterul integru. Are o carieră ireproşabilă – a lucrat ani de zile la Parchetul de pe langă Judecatoria Deva, apoi a fost judecător, apoi s-a intors ca procuror, dar la parchetul de pe langă Tribunalul Hunedoara. De la sfârșitul anului 2021, lucrează la Biroul Teritorial DIICOT şi a intrumentat cauze în care erau cercetați politişti în aceşti ani.
Procuroarea a trimis recent un memoriu Ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, pentru a verifica şi a constata ce se întămplă la nivelul IPJ Hunedoara.

Comentarii