ELEVE DE CLASA A V-A, LIVE PE TIKTOK ÎN TIMPUL OREI

Un incident petrecut la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din Orăștie a ajuns în atenția conducerii unității de învățământ și a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara. Mai multe eleve de clasa a V-a s-au filmat și au transmis live pe TikTok chiar în timpul unei ore de istorie, iar imaginile au ajuns ulterior în spațiul public.
În înregistrare, elevele apar folosind telefoanele în timpul orei. Pe transmisiunea live sunt afișate inclusiv comentarii vulgare, iar la un moment dat profesorul le cere să închidă telefoanele. Solicitarea cadrului didactic este însă refuzată.
Inspectoratul Școlar monitorizează cazul
Situația a ajuns și în atenția Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara. Inspectorul școlar general Maria Ștefănie a precizat că a discutat deja cu directoarea unității de învățământ. „Am vorbit cu doamna director. Cazul va fi analizat la nivelul școlii și se vor lua măsuri. La rândul nostru, vom monitoriza cazul”, a transmis Maria Ștefănie.
Conducerea Școlii Gimnaziale „Dr. Aurel Vlad” urmează să analizeze circumstanțele în care s-a produs incidentul și să stabilească eventualele măsuri care se impun. Cazul readuce în atenție problema utilizării telefoanelor mobile în timpul orelor, dar și dificultățile cu care se pot confrunta cadrele didactice în gestionarea unor astfel de situații.
Sursă video: Impact în Gorj




Comentarii