Emoții și bucurie la concursul ”Citești și Câștigi!”
- 19 apr. 2024
- 1 min de citit

Sute de elevi, dar și cadre didactice au participat cu bucurie la concursul „Citești și câștigi!”. Cea de a X-a ediție a ajuns la final, iar după o luptă strânsă, competiția a fost câștigată de Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara. Pe locul doi s-a clasat Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Brad. Pe podium a urcat și echipa Liceului Teoretic ”Mircea Eliade” din Lupeni, care a ocupat poziția a 3-a.
Organizatorii, Biblioteca județeană, cu susținerea Consiliului Județean Hunedoara și sponsorii, au acordat numeroase premii câștigătorilor.
În finala mare au ajuns 2 echipe care s-au luptat pentru marele premiu. Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara și Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Brad. După o luptă plină de emoții, elevii hunedoreni s-au putut bucura de marele premiu. Paticipanții sunt de părere că acest concurs este extrem de util și consideră că și datorită lui vor avea un drum mai frumos în viață.
„Citești și câștigi!” este unul dintre cele mai îndrăgite, dar și utile concursuri de cultură generală pentru elevi. La această ediție au luat parte 24 de colegii și licee din județul Hunedoara. Managerul bibliotecii, Sebastian Bara, spune că, deși există un clasament, toți participanții sunt câștigători.
Premiile oferite au fost numeroase şi generoase: bărci pneumatice cu motor, plăci de surf cu vâslă pentru ape stătătoare, trotinete non-electrice și căști de protecție, cărți, trofee, diplome, precum și premii surpriză care au fost atribuite prin tragere la sorți, chiar în ziua marii finale. Premiile au putut fi oferite cu sprijinul generos al Consiliului Județean Hunedoara și al unor sponsori.
Concursul „Citești și câștigi!” a devenit marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.




Comentarii