top of page

Final de mandat pentru Natalia Intotero. Bilanț după 6 luni al ministrului Culturii

  • 24 iun. 2025
  • 2 min de citit

Deputatul hunedorean Natalia Intotero și-a prezentat bilanțul activității în fruntea Ministerului Culturii. Odată cu validarea noului Guvern condus de Ilie Bolojan, mandatul precedentului Executiv, din care a făcut parte, se încheie. La finalul celor șase luni de activitate ca ministru al culturii, Natalia Intotero a făcut public un raport de activitate.


Aceasta a conturat principalele reușite din acest scurt mandat și a punctat câteva dintre cele mai mari probleme cu care s-a confruntat domeniul cultural în această perioadă.


„Au fost șase luni cu un început deloc ușor, în care au fost luate măsuri ferme pentru protejarea patrimoniului cultural și pentru susținerea celor care muncesc în acest domeniu cu vocație și dedicare. Raportul de activitate reflectă acest efort colectiv al unei echipe dedicate, al oamenilor de cultură, al tuturor celor care cred că, prin cultură, ne păstrăm identitatea și construim viitorul. Mulțumesc colegilor mei din Partidul Social Democrat pentru încrederea acordată și pentru sprijinul constant. Modificările legislative și reformele începute trebuie să continue. Cultura are nevoie de coerență, stabilitate și viziune pe termen lung.”(Sursa: Natalia Elena Intotero, via Facebook)


Fostul ministru a subliniat că a încercat să-și îndeplinească misiunea cu responsabilitate, determinare și respect față de patrimoniul cultural și valorile poporului român. Cea mai mare provocare a mandatului, spune ea, a fost legată de furtul tezaurului dacic din Belgia.


„Furtul tezaurului dacic din muzeul Drents a reprezentat un semnal de alarmă dureros, care a determinat adoptarea unor măsuri rapide și ferme: schimbarea legislației privind exportul bunurilor de patrimoniu, inventarierea tezaurului aflat în proprietatea statului, precum și modificarea normelor privind managementul instituțiilor de cultură. Patrimoniul nostru este o comoară care trebuie apărată cu vigilență, responsabilitate și respect.”(Sursa: Natalia Elena Intotero, via Facebook)


Natalia Intotero și-a exprimat regretul că niciun ministru al culturii din ultimii ani nu a beneficiat de un mandat complet, care să permită implementarea coerentă a obiectivelor asumate prin programul de guvernare. Ea subliniază că stabilitatea, viziunea și consecvența sunt esențiale pentru redresarea durabilă a acestui domeniu-cheie al societății românești.

 
 
 

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentarii


bottom of page