Fosta capitală a dacilor, Sarmizegetusa Regia, își închide temporar porțile pentru turiști
- 11 oct. 2024
- 1 min de citit

Fosta capitală a dacilor își închide temporar porțile pentru turiști. În perioada 14.10.2024 – 30.11.2024, situl arheologic Sarmizegetusa Regia, din localitatea Grădiștea de Munte, va fi închis. Administrația monumentului anunță că în această perioadă se vor desfășura lucrări la poarta de intrare a cetății. Acestea se derulează în cadrul proiectului „Capitala Daciei – Muzeu Viu al Patrimoniului Cultural European”.
Astfel, mai bine de 700 de metri din zid vor fi restaurați datorită proiectului derulat de Consiliul Județean Hunedoara, în parteneriat cu Fundația Mihai Eminescu Trust și Romsdal County Council din Norvegia.
Proiectul este considerat cel mai important de acest fel pe linia restaurării și revitalizării monumentului Sarmizegetusa Regia. Valoarea nerambursabilă a proiectului este de circa 2 milioane de euro, iar cofinanțarea asigurată de Consiliul Județean Hunedoara se ridică la aproximativ 1 milion de euro.
Astfel, pentru a nu periclita siguranța vizitatorilor pe perioada lucrărilor efectuate la Poarta de Vest, care asigură accesul turiștilor în sit, acesta va fi închis, începând de săptămâna viitoare și până la finalul lunii noiembrie 2024.
Cetatea Sarmizegetusa Regia face parte din complexul de cetăți dacice din Munții Orăștiei, aflate în patrimoniul UNESCO, și se află în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara.




Comentarii