Gala Excelenței Hațegane - tinerii merituoși, recompensați de către autorități
- 30 apr. 2024
- 1 min de citit

Gala Excelenței Hațegane , la prima ediție. Conducerea primăriei și consiliul local Hațeg au premiat valorile care promovează orașul prin rezultate meritorii la competiții naționale și internaționale. Sportivii și elevii care au obținut locul 1 în cadrul concursurilor au primit trofee, diplome și premii în bani. A fost o manifestare care a reunit autorități locale, elevi, sportivi, profesori și părinți.
Peste 100 de elevi merituoși la învățătură, iubitori ai folclorului și sportivi au urcat pe scenă în aplauzele celor prezenți.
Conducerea primăriei a ținut să le arate astfel admirația și respectul pentru rezultatele obținute, fie la olimpiade școlare, fie în competiții sportive.
Un domeniu în care tinerii din Hațeg au obținut rezultate meritorii este sportul, iar dintre ramurile sportive, taekwondo a adus în Hațeg titluri de campioni europeni și mondiali.
Gala Excelenței Hațegane a fost o manifestare așa cum și-au dorit organizatorii, care au răsplătit performanța în învățământ și sport și care a arătat că Hațegul are tineri de viitor.
Foto: Facebook

Comentarii