top of page

LA MARGINEA DRUMULUI, CRIZA SE VEDE ÎN FIECARE MAȘINĂ CARE NU MAI OPREȘTE

8 sept.
2 min de citit

Tarabele sunt pline cu legume și fructe, însă clienții sunt tot mai puțini. Micii comercianți care își vând marfa în piețele volante sau la marginea șoselelor din Petroșani spun că vânzările au scăzut chiar și cu 40-50% față de anii trecuți.


Canicula, praful și orele petrecute la marginea drumului fac parte din rutina zilnică a celor care încearcă să câștige un ban din vânzarea produselor. Acum însă, peste toate acestea se suprapune și criza economică.


Daniel Morar, comerciant în piața volantă din Petroșani, spune că situația s-a schimbat radical față de anii trecuți. Oamenii cumpără mai puțin, iar mașinile care altădată opreau frecvent la tarabe sunt acum tot mai rare.


Prețurile au rămas aceleași, deși cheltuielile au crescut

Comercianții spun că încearcă să nu majoreze prețurile, chiar dacă propriile cheltuieli au crescut. Pentru ei, important este să își păstreze clienții și să reușească să vândă măcar o parte din marfă. „Prețurile tot aceleași, n-am scăzut, n-am ridicat. N-avem ce să facem, muncim să câștigăm și noi un ban”, spune Daniel Morar. Lubenița, de exemplu, este vândută cu 3 lei, iar comerciantul spune că uneori lasă din preț atunci când vede că oamenii nu au suficienți bani. Gesturile mici au devenit importante. Comercianții se oferă inclusiv să îi ajute pe cumpărători să ducă produsele până la mașină.


Unii șoferi opresc din solidaritate

Criza se simte însă de ambele părți ale tarabei. Oamenii spun că toate s-au scumpit și că se descurcă tot mai greu cu banii pe care îi au. Cu toate acestea, există șoferi care continuă să oprească la micii comercianți. Unii spun că preferă produsele cumpărate direct de la producători, în timp ce alții aleg să cumpere pentru că știu câtă muncă se află în spatele lor.

Chiar dacă ar putea încerca să negocieze, unii clienți refuză să o facă. „Vă dați seama că și ei muncesc, ca noi toți”, spune unul dintre cumpărători. Alții spun că aleg produsele de la marginea drumului pentru că le consideră mai naturale și vor, în același timp, să îi sprijine pe cei care muncesc pentru a le produce și vinde.


Pentru micii comercianți din Petroșani, fiecare mașină care trage pe dreapta înseamnă acum mai mult decât o simplă vânzare. Într-o perioadă în care încasările s-au prăbușit, fiecare client le oferă speranța că munca lor încă este apreciată și câțiva lei din care să își asigure traiul pentru încă o zi.

 
 
 

Comentarii


bottom of page