Laurențiu Nistor, despre alegeri:„Niște aventurieri și un om moderat”
- prejbanantonio
- Apr 25
- 1 min read

România are de ales între un extremist și un om moderat – aceasta este opinia exprimată de președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, în cadrul emisiunii Ora Exactă. Social-democratul consideră că singurele soluții rezonabile pentru România sunt reprezentate de Crin Antonescu, iar despre contracandidații acestuia a spus că sunt „niște aventurieri” care urmăresc doar obținerea unei funcții politice.
Președintele organizației județene a PSD, Laurențiu Nistor, a declarat că este extrem de implicat în actuala campanie electorală, menționând că are un motiv suplimentar față de alți politicieni: este directorul de campanie electorală al coaliției în județul Hunedoara.
Acesta a vorbit și despre pericolele unei politici greșite, afirmând că România are nevoie de îmbunătățirea relațiilor externe și de renegocieri, nu de o distanțare față de Uniunea Europeană.
Primul tur al alegerilor prezidențiale a fost stabilit pentru data de 4 mai. Potrivit sondajelor publicate până în prezent, candidații partidelor parlamentare importante, alături de doi independenți, se află pe primele locuri în preferințele alegătorilor.
Comments