Liderii hunedoreni ai coaliției PSD-PNL-UDMR. Mesaj pentru români în ziua alegerilor
- prejbanantonio
- May 5
- 1 min read

Liderii hunedoreni ai coaliției PSD, PNL și UDMR și-au exprimat votul pentru candidatul susținut la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu. Laurențiu Nistor, Vetuța Stănescu și Iuliu Winkler i-au îndemnat pe români să iasă la vot cu încredere, cu speranța unui viitor mai bun.
Rezultatele de după încheierea procesului electoral au arătat că, în județul Hunedoara, Crin Antonescu s-a clasat pe locul al doilea, cu peste 28.000 de voturi, ceea ce reprezintă peste 18% din totalul voturilor exprimate.
Duminică a fost momentul zero al alegerilor prezidențiale. Liderii coaliției hunedorene au declarat că au votat cu încredere pentru candidatul în care cred că poate conduce România spre stabilitate și progres. De asemenea, au transmis un mesaj clar către cetățeni: să meargă la vot, indiferent de opțiunea politică, pentru a-și face vocea auzită.
Competiția a fost strânsă până la ultimul vot pentru calificarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Rezultatele din județul Hunedoara arată că George Simion a câștigat detașat, obținând aproape 70.000 de voturi. Crin Antonescu s-a clasat pe locul al doilea, iar pe poziția a treia s-a situat candidatul independent Victor Ponta, la o distanță foarte mică de Antonescu.
Prezența la vot în județ a fost de 47,81%, cu peste 170.000 de alegători care s-au prezentat la urne, atât din mediul urban, cât și din cel rural.
Comments