Lucrări ample pe DN 7A. Proiect de peste 90 milioane de lei
- prejbanantonio
- Nov 7, 2024
- 1 min read

Vești bune pentru șoferi și iubitorii de schi. Drumul național care leagă orașul Brezoi și Valea Oltului de municipiul Petroșani, drumul pe care se ajunge și la pârtia de schi de la Transalpina, a intrat în reabilitare. Mai exact, este vorba de DN7A, sectorul de drum cuprins între Vidra și limita județului Vâlcea cu județul Hunedoara.
Lucrările fac parte din proiectul de consolidare și protecție a versanților pe DN7A și sunt realizate în cadrul unui proiect de peste 90 de milioane de lei, fără TVA. Lungimea totală pe care se vor executa lucrări este de aproximativ 22 de kilometri. Primele intervenții vizează execuția piloților forați și montarea ancorelor necesare pentru instalarea plaselor de protecție.
În cadrul proiectului, se vor construi patru poduri noi, iar unul existent va fi reabilitat. Întreaga structură rutieră actuală va fi refăcută, inclusiv sistemul de scurgere și evacuare a apelor de pe platforma drumului, care va fi completat prin execuția de șanțuri și rigole.
Pentru creșterea siguranței rutiere, proiectul prevede montarea de parapeți metalici noi, iar cei vechi, degradați, vor fi înlocuiți. Lucrările de consolidare și protecție a versanților vor include execuția de ziduri de sprijin noi sau înlocuirea celor vechi și deteriorate.
De asemenea, pentru a spori siguranța participanților la trafic, în zonele cu risc de cădere a pietrelor pe carosabil se vor monta plase de protecție.
Comments