google.com, pub-2128049807228506, DIRECT, f08c47fec0942fa0
top of page

Lucrare monumentală despre energetica românească, prezentată la Deva

  • prejbanantonio
  • 12 minutes ago
  • 1 min read
ree

Energetica românească trece printr-un moment de cumpănă – este declarația unuia dintre cei mai cunoscuți specialiști în domeniu. Cu o experiență de peste 60 de ani, hunedoreanul Victor Vaida și-a lansat la Deva o lucrare amplă, în două volume, care acoperă întreaga istorie a energeticii românești. Zeci de deveni au participat la întâlnirea cu autorul, organizată de Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara–Deva.


Evenimentul a avut în centru lansarea volumelor semnate de prof. dr. ing. Victor Vaida. Cunoscut în județ pentru activitatea de la Termocentrala Mintia, acesta este în prezent membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România și autor a peste 20 de cărți și sute de articole de specialitate. Cele două volume din Istoria energeticii românești au fost gândite, după cum a mărturisit autorul, ca un omagiu adus energeticienilor români. Prima lansare a avut loc la Academia Română.


Despre importanța lucrării nu a vorbit doar autorul, ci și un membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România. Cu un total de 1.500 de pagini, studiul este considerat cea mai amplă lucrare dedicată atât specialiștilor, cât și publicului larg. Cartea urmărește istoria energeticii românești de la începuturile din 1882 și până în anul 2024, fiind structurată pe mai multe perioade istorice.


În cadrul manifestării de la Deva au fost susținute prezentări și s-au dezbătut teme actuale legate de prezentul și viitorul energeticii românești.

 
 
 

Comments


bottom of page