Lucrările la centrala Mass Mintia se apropie de final
- prejbanantonio
- 16 sept.
- 2 min de citit

În mai puțin de o lună, centrala electrică de la Mintia va fi conectată la conducta de gaz necesară pentru producerea energiei electrice. Vestea a venit din partea directorului general al Transgaz, Ion Sterian, care a anunțat că lucrările sunt aproape de final. Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Casian Nițulescu, a fost din nou în vizită pe șantier, alături de investitori, pentru a vedea stadiul lucrărilor și pentru a discuta ultimele detalii.
Unitatea de la Mintia beneficiază de cea mai mare investiție din România și urmează să devină cea mai mare centrală electrică pe gaz din țară și una dintre cele mai moderne din Europa de Est.
Ion Sterian a precizat că, în curând, conducta de gaz va ajunge la Mintia, asigurând combustibilul necesar pentru producerea de energie. Investiția de 1,4 miliarde de euro va transforma centrala într-una dintre cele mai mari și performante unități de acest tip din Uniunea Europeană.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a declarat că este bucuros să vadă cât de bine evoluează lucrările la Mintia. El este convins că acest proiect va schimba viitorul județului și îl va transforma într-un nod energetic de importanță strategică pentru România și Europa de Sud-Est.
Investitorii spun că au adus la masa negocierilor cele mai inovatoare proiecte și strategii pentru dezvoltarea centralei. Aceștia au precizat că, din luna ianuarie, va intra în teste prima turbină, iar în februarie-martie va fi supusă testelor cea de-a doua. Dacă lucrările decurg conform planului, centrala ar putea produce energie mai repede decât termenul stabilit inițial.
Grupul Mass Global Energy a cumpărat Termocentrala Mintia în toamna anului 2022, printr-o tranzacție intermediată de Expert Insolvență SRL, administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara. Proiectele demarate aici au fost un real succes, iar compania afirmă că va continua să facă toate demersurile necesare pentru o funcționare eficientă și de durată a centralei.






Comentarii