Meșteșuguri păstrate în Valea Jiului. Zestrea momârlanilor

Obiceiuri păstrate și transmise din generație în generație

La doar câțiva kilometri de Petroșani, o bunică își petrece iernile ca odinioară. Coase, tricotează, iar zilele trecute a întins chiar și războiul de țesut. Rozalia Gălățan muncește cu drag, dar mai ales cu pricepere, la vestitele straițe specifice Văii Jiului. A deprins meșteșugul de mică, pe vremea când țesutul la război era o necesitate a vieții.

Odinioară o așezare plină de viață, Slătinioara este acum un cătun de lângă Petroșani. Aici își duce traiul Rozalia Gălățan. La peste 80 de ani, femeia are un sprijin de nădejde: nora și nepoata o ajută să monteze războiul de țesut.

Momârlanii sunt recunoscuți pentru îndârjirea cu care își păstrează identitatea și obiceiurile. Tanti Rozalia nu este doar pricepută la lucru, ci și la vorbe meșteșugite. Ai putea să o asculți ore în șir povestind despre obiceiuri sau despre viața de odinioară, din munte.

Opt decenii au trecut peste femeia din Slătinioara, care este încă aprigă la vorbă și la lucru. Nu este iarnă în care să nu țese la război, iar astfel și-a învățat și urmașele acest meșteșug.

Tanti Rozalia este una dintre puținele femei din județ care a păstrat viu acest meșteșug. Era o muncă grea, care începea cu spălarea lânii și torsul firelor. Trecerea firelor prin ițe și spată era o activitate care cerea răbdare, pricepere și ore întregi de migală.

Etnologul Dumitru Gălățan – Jieț, cel care cunoaște cel mai bine obiceiurile momârlanilor, consideră că aceste femei, care păstrează zestrea locurilor, trebuie încurajate.

Imaginile cu femeile țesând la război au fost surprinse de fotograful petrilean Vasile Laurențiu Sorin, unul dintre cei care și-a propus să promoveze farmecul Văii Jiului.

Tanti Rozalia s-a deprins de mică cu munca grea și nu poate ședea nici acum. Se îngrijește de treburile gospodăriei, iar când nu țese, împletește ciorapi de lână.