top of page

Miracole înfăptuite de oameni - din suflet, pentru copiii speciali

  • 30 apr. 2024
  • 2 min de citit


Oamenii pot face miracole. la Deva, Centrul de Sănătate Mintală pentru Copii este acum dovada că umanitatea, implicarea şi munca bine făcută pot transforma uimitor nu doar locuri, ci şi vieţi. Mii de copii cu afecțiuni psihomotorii sau depresii au acum o şansă mult mai mare de recuperare, după ce secţia medicală a fost complet modernizată şi dotată cu echipamente de ultimă generaţie. Colaborarea dintre Asociaţia Neboisa şi autorităţile judeţene se vede acum, nu doar în spaţiul prietenos, în sălile de tratament, ci chiar în evoluţia micuţilor pacienţi.


La numai un an de la demararea iniţiativei, Centrul de Sănătate Mintală Copii este de nerecunoscut. Totul s-a schimbat uimitor, de la holuri, la cabinetele medicilor şi spaţiile pentru personal, dar mai ales în locurile unde copiii ajung pentru tratament. Încăperile sunt luminoase, mobilierul este nou, iar pereţii sunt desenaţi cu mici scene colorate şi personaje de poveste. Părinţilor copiilor care vin la tratament de ani buni la această secţie a spitalului judeţean mai că nu le vine să creadă.


Cea mai mare schimbare este însă în sălile unde, copii diagnosticaţi cu diverse afecţiuni de la vârste fragede vin la tratament. Aparatele uzate fizic şi moral au dispărut şi au fost înlocuite cu echipamente moderne, de ultimă generaţie. La kinetoterapie, dotările sunt impresionante. Specialiştii care lucrează cu copiii, au acum la dispoziţie stabilizator de mers, plan înclinat modern, verticalizator şi o bicicletă special concepută pentru aceste nevoi.

  

Totul a început în urmă cu un an, când membrii Asociaţiei Neboisa vizitau acest centru la recomandarea conducerii spitalului judeţean. Impresionate de suferinţa micilor pacienţi, dar şi de strădaniile personalului din centru, doamnele din asociaţie au decis să organizeze un bal caritabil pentru a strânge fonduri pentru modernizarea şi dotarea Centrului de Sănătate Mintală Copii. Succesul acţiunii i-a surprins chiar şi pe iniţiatori.


Acum rezultatele iniţiativei se văd, la propriu, la fiecare pas. Cei de la asociaţie au făcut liste, s-au consultat cu cadrele medicale şi cu specialişti şi au trecut la treabă.



Centrul de Sănătate Mintală Copii din Deva este secţie exterioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă. Este motivul pentru care o parte din lucrările de renovare au fost făcut cu sprijinul Consiliului Judeţean.

 
 
 

Comentarii


bottom of page