Mirea românească pe stoc - Mirea ucraineană în magazine

SOS mierea românească! Un semnal serios de alarmă este tras de apicultorii hunedoreni. Aceştia spun că statul roman nu îi sprijină în nici un fel şi nu le apără interesele. Astfel, apicultorii autohtoni rămân cu zeci de tone de miere pe stoc, în timp ce piata este invadată de produse extrem de ieftine din China şi Ucraina. Crescătorii de albine le cer românilor să fie atenţi la calitatea mierii şi să nu se lase păcăliţi de preţ.
Apicultorii spun că lipsa interesului statului român, pentru acest domeniu vital, se simte... mai mult ca oricând. Cei de la Asociația Crescătorilor de Albine Hunedoara spun că apicultorii hunedoreni au pe stoc, peste 60 de tone doar de miere de salcâm, din producţia anului trecut. La acestea, se adaugă alte zeci din, alte tipuri de miere. Nu mai reuşesc să o vândă ca în anii trecuți, din moment ce piaţa preferă, produsele la preţ mai mic.
Sunt peste 350 de apicultori în Asociația Crescătorilor de Albine Hunedoara. Cu toţii cred că a venit momentul, ca statul să îi sprijine.
Un kilogram de miere de salcâm românească este 30 de lei, la preţ de producător. În timp ce produsele aduse din China sau Ucraina, ajung în magazine, la un preţ, de două ori mai mic. Conducerea asociaţiei spune că în ţară este acceptată miere, la preţ derizoriu.
Apicultorii spun că preferă să ţină mierea pe stoc, decât să o vândă la un preţ, care nu le acoperă costurile. Cei de la Asociația Crescătorilor de Albine Hunedoara se tem însă că, în timp, din pricina greutăţii din domeniu, tot mai mulţi crescători de albine vor renunţa. Ei cer statului, să intervină asupra importurilor.




Comentarii