top of page

Mobilizare de amploare. Razie cu zeci de polițiști

  • 27 feb. 2025
  • 2 min de citit

Polițiștii au desfășurat acțiuni de amploare în mai multe localități din județul Hunedoara. Au fost vizate mai multe zone, iar pentru aceste razii au fost mobilizați peste 60 de polițiști din diferite structuri. În urma intervențiilor, un bărbat a fost reținut pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune în forma continuă. La controale au participat și reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Deva, ai Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, precum și jandarmi.


Polițiștii au descins în Deva și Simeria într-o acțiune de amploare, în cadrul căreia au legitimat 183 de persoane și au oprit în trafic, pentru control, 29 de autovehicule. Zece conducători auto au fost testați pentru determinarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive. De asemenea, au fost verificați trei deținători de arme, trei agenții de pace ai unor societăți comerciale și 40 de persoane implicate în proceduri judiciare, 12 dintre acestea fiind conduse la sediul poliției pentru audieri. Pentru neregulile constatate, s-au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 33.960 de lei.


Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat, rândul lor, mai multe verificări în baruri și localuri, pentru prevenirea delincvenței juvenile, a victimizării minorilor și pentru creșterea gradului de siguranță școlară. Au fost identificați elevi care absentau nemotivați de la cursuri, iar părinții acestora au fost informații despre situație.


Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au verificat 54 de agenți economici și au legitimat 46 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 52.000 de lei.


Totodată, au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară: unul la sediul unei societăți din Hunedoara și altul la domiciliul administratorului. Anchetatorii susțin că, în perioada 2020-2024, bărbatul ar fi încasat diferite sume de bani de la persoane fizice, sub promisiunea construirii unor cabane sau caz de vacanță, însă angajamentele nu au fost onorate. În urma percheziției, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

 
 
 

Comentarii


bottom of page