top of page

Noua senzație de la Europene: gimnasta Ana Maria Bărbosu a ajuns la Deva

  • prejbanantonio
  • 2 iun.
  • 1 min de citit

foto: gsp.rp
foto: gsp.rp

Noua campioană europeană a ajuns la Deva! Gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost așteptată cu aplauze și flori la Liceul Sportiv Cetate Deva. Reușitele ei excepționale la Campionatul European de la Leipzig au emoționat o țară întreagă. Sportiva a obținut aurul în finala de la sol, o medalie de aur după alte trei, dintre care una de argint la bârnă și două de bronz la paralele, respectiv individual compus.


Ana Maria Bărbosu a făcut senzație la Europene și a cucerit inimile tuturor. Performanța și grația cu care a pășit gimnasta în concurs i-au adus o nouă medalie de aur și au calificat-o la viitoarele competiții internaționale de renume. Românca a „lipit” toate aterizările și a încheiat proba cu un zâmbet larg, conștientă de munca și valoarea sa.


Proaspăt revenită de la concurs, Ana Maria Bărbosu a ajuns la Deva, orașul-simbol al gimnasticii românești. La Liceul Sportiv Cetate Deva, a fost întâmpinată cu flori și ropote de aplauze din partea susținătorilor, a colegilor, dar și a primarului municipiului, Lucian Ioan Rus.

Emoționată peste măsură, gimnasta spune că Deva i-a devenit o a doua casă. Este locul care i-a permis să evolueze și să aducă performanțe remarcabile României.


Mai mult, Ana a povestit că munca și determinarea sa au reușit să o claseze pe podiumul Europenelor.


La doar 18 ani, Ana Maria Bărbosu a reușit să facă performanță la fiecare competiție la care a participat. Talentul, munca și determinarea româncei vor inspira o nouă generație de gimnaste să viseze și să lupte pentru podium la competiții naționale și internaționale.

 
 
 

Comentarii


bottom of page