google.com, pub-2128049807228506, DIRECT, f08c47fec0942fa0
top of page

Planul Roșu, activat la Sebeș. Incendiu cu multiple victime

  • prejbanantonio
  • 4 days ago
  • 1 min read
ree

Planul roșu a fost activat la Sebeș, după o explozie urmată de incendiu. Evenimentul s-a produs luni dimineață la fabrica de PAL Kronospan din oraș. Mai mulți angajați au fost răniți, iar în sprijinul echipelor de intervenție au fost trimise și elicoptere SMURD.


Se pare că explozia a avut loc după ora 7, în bunker-ul pentru material intern al fabricii din Sebeș, iar suflul s-a resimțit puternic. Pentru stingerea incendiului de pe platforma industrială s-a intervenit cu mai multe autospeciale de la ISU Alba, o mașină pentru transport roboți de la ISU Mureș și un echipaj CBRN de la ISU Sibiu. Echipajele de căutare-salvare au identificat patru persoane rănite: două cu arsuri pe aproximativ 20% din suprafața corporală și două cu traumatisme. Pentru transportul răniților au fost mobilizate elicoptere.


Ministerul Sănătății a anunțat că a identificat două locuri disponibile pentru pacienții cu arsuri: unul la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din București și celălalt la Spitalul Județean de Urgență Iași. Suprafața afectată de incendiu a fost de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Intervenția a fost coordonată la fața locului de Inspectorul Șef al ISU Alba. După aproximativ trei ore, în jurul orei 10, planul roșu de intervenție a fost dezactivat.

 
 
 

Comments


bottom of page