top of page

Pregătiri de iarnă. Viața în satele de munte

  • 26 nov. 2025
  • 1 min de citit

Iernile sunt cele mai grele în satele de munte. În Ținutul Pădurenilor, oamenii s-au deprins cu zilele aprige, cu ger și zăpadă. Localnicii știu din străbuni că pregătirile pentru anotimpul rece se fac din vreme, pentru că, de multe ori, zăpada mare sau poleiul le îngreunează legăturile cu așezările din vale sau cu orașele de unde își pot face cumpărăturile. Ca să se descurce în timpul iernii, au podurile și pivnițele pline de provizii.


Oamenii din Ținutul Pădurenilor sunt obișnuiți cu greutățile vieții. La munte nu primești nimic gratis, lucrezi din greu pentru fiecare produs. Iar anul acesta, cu temperaturile ridicate și seceta prelungită, au fost afectați și sătenii din Masivul Poiana Ruscăi, unde oricum apa este o provocare. Grâul nu s-a făcut, așa că își cumpără pâine când urcă mașina în sat.


Nu e deloc simplu să trăiești aproape de cer. În satul Boia Bârzii au mai rămas doar câțiva oameni. Nu există magazin în sat, iar pentru cumpărături oamenii trebuie să străbată drumul până în centrul de comună, la Vețel, sau la Deva, orașul cel mai apropiat, aflat la peste 30 de kilometri. Așa că oamenii își umplu cămările din vreme.


Șansa oamenilor sunt animalele. Cei în putere mai îngrijesc văcuțe sau cresc porci.


Pădurenii nu se tem de venirea iernii. Lemnăriile trebuie să fie pline înainte să cadă neaua.


Fără locuri de muncă, majoritatea au doar ajutorul social cu care se descurcă. Lipsiți de confortul din orașe, pădurenii trăiesc după alt ritm. Viața este mai grea, însă este mai liniștită.

 
 
 

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentarii


bottom of page