PSD Hunedoara și-a depus lista de candidați pentru Parlamentul României
- prejbanantonio
- Oct 14, 2024
- 1 min read

Filiala PSD Hunedoara a depus la Biroul Electoral de Circumscripție lista candidaților pentru Parlamentul României, având convingerea că vine în fața electoratului cu cele mai bune propuneri. Această listă cuprinde 13 candidați, dintre care 5 sunt pentru Senatul României, iar 8 pentru Camera Deputaților. Printre aceștia se numără și actualul ministru al Familiei, Natalia Intotero.
Democrații hunedoreni s-au mobilizat pentru a-și susține candidații, liderul PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, subliniind importanța echipei puternice formată din oameni care și-au dovedit calitățile de-a lungul timpului.
Lista pentru Camera Deputaților este deschisă de Natalia Intotero, care reprezintă județul Hunedoara în Parlament din anul 2012. Veteranul echipei este senatorul Cristian Resmeriță, din Valea Jiului, care este prezent în Parlamentul României din anul 2008.
Pe listele PSD se regăsesc nu doar actuali parlamentari, ci și noi propuneri, social-democrați cu experiență în administrație. Conducerea PSD Hunedoara este optimistă în privința șanselor de a obține un număr semnificativ de mandate, având încredere că în Parlamentul României vor ajunge șase aleși din județul Hunedoara: patru deputați și doi senatori.
Comments