Războiul din coaliție, mai aprig în teritoriu
- 15 feb. 2024
- 2 min de citit

Războiul din Coaliție se duce mult mai dur în teritoriu. Intenția comasării alegerilor scoate la suprafață toate frustrările și supărările care au mocnit pe toată perioada guvernării. În Județul Hunedoara, liberalii pierd primar după primar. După ce primarii de la Pui și Crișcior au anunțat că se alătură PSD, a venit și cireașa de pe tort: Marius Omotă, primarul Comunei Ilia vrea să se alăture echipei lui Laurențiu Nistor.
Plecarea primarilor liberali spre Partidul Social Liberal a trezit furia șefilor liberali de la județ și primul care a ieșit la atac a fost Călin Marian. Prefectul Județului Hunedoara este nemulțumit de întârzierea lucrărilor la... fântâna arteziană din fața Palatului Administrativ.
Tensiunile se resimt puternic în Coaliția de Guvernare, iar în teritoriu situația este chiar mai explozivă decât la centru. Apar atacuri tot mai dese între liberali și Social democrați, începând cu număratul gropilor de pe drumuri și continuând cu alte proiecte mari realizate în mandatul lui Laurențiu Nistor. Ultima problemă care l-a deranjat pe Călin Marian este fântâna arteziană din fața Palatului Administrativ. Prefectul admite că ”Centrul istoric al Devei a fost în construcție o bună perioadă de timp”, dar este nemulțumit că se întârzie lucrările la fântâna cu broaște. Și cum comunicarea directă este imposibilă atunci când împarți același Palat administrativ, a început furia postărilor pe rețelele de socializare, dinspre tote părțile.
”De două luni și jumătate, de când Laurențiu Nistor a decis să înceapă reamenajarea fântânii din fața Palatului Administrativ, unde își are și biroul, cu exact o zi înainte de parada de 1 Decembrie 2023, conducerea CJ a ales să demareze renovarea fântânii arteziene, înconjurând cu un gard metalic mare perimetrul de lucru. Deși centrul istoric al Devei a fost în construcție o bună perioadă de timp, conducerea CJ nu și-a găsit timp să lucreze și a început când s-a terminat lucrarea.
Din păcate, ca și în cazul celorlalte proiecte începute în județ, perimetrul a fost pregătit de două luni și jumătate și nu s-a întâmplat nimic. Astăzi doar câteva propte înconjoară fântâna.” - a scris Călin Petru Marian pe contul său de Facebook.
Răspunsul social democraților a venit imediat prin vocea administratorului public, Costel Avram. Acesta îl atacă dur pe prefect și îl acuză de duplicitate și zero implicare pentru hunedoreni. Mai mult, administratorul CJ susține că au discutat împreună despre restaurarea fântânii care este un monument al Devei, iar soluția de protejare a perimetrului a fost agreată de toți cei implicați.
Polemicilor de pe rețelele de socializare s-a alăturat și președinta liberalilor hunedoreni. Vetuța Stănescu își exprimă indignarea cauzată de plecarea primarilor PNL spre PSD. Aceasta spune că primarii liberali sunt luați ”la bucată” în schimbul unor promisiuni care nu se realizează:
,,Nistor și Avram iau primarii la bucată, promițând reabilitări de drumuri, pe care mai apoi le abandonează, așa cum au făcut și cu cel din comuna Bunila, sume de bani dirijate discreționar în funcție de propriile lor interese. Dispun după bunul plac de bugetul județului, pe care îl consideră propria avuție și singurul dicton după care se ghidează este: ”După noi, potopul!”.
Iar polemicile continuă, precum continuă și plecarea primarilor care părăsesc barca PNL și își anunță aproierea de PSD.


Comentarii