Salvamontiștii hunedoreni alături de iubitorii muntelui în orice anotimp
- 10 ian. 2024
- 1 min de citit

Județul Hunedoara are zone montane apreciate de foarte mulți turiști. Mulți dintre ei vin să cutreire munții pe timp de vară sau să se bucure de sporturile de iarnă, atunci când zăpada îmbracă pârtiile. Echipele Salvamont Hunedoara sunt alături de ei, indiferent de anotimp.
Zona montană a județului Hunedoara atrage tot mai mulți turiști. Unii mai experimentați în ceea ce privește traseele montane sau sporturile de iarnă, alții mai puțin. Echipele de salvamontiști sunt alături de ei.
Cei de la Salvamont spun că deși nu este o muncă ușoară, au ales-o pentru că este important să fii alături de oameni la nevoie și să salvezi vieți.
Echipele de salvatori montani au și câteva sfaturi pentru cei care vor să descopere muntele.
Muntele atrage prin frumusețea sa, dar turiștii trebuie să îl respecte până la ultimul versant sau rocă. Muntele are misterele lui și îi poate surprinde pe turiștii care se aventurează sa îl descopere fără a fi pregătiți.




Comentarii