google.com, pub-2128049807228506, DIRECT, f08c47fec0942fa0
top of page

Se lucrează intens pe lotul Margina–Holdea, sectorul lipsă al autostrăzii Lugoj–Deva

  • prejbanantonio
  • 2 days ago
  • 1 min read
ree

Se lucrează intens pe sectorul lipsă al autostrăzii Lugoj–Deva. Echipele de muncitori se concentrează pe zona tunelurilor de pe lotul Margina–Holdea. Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara spun că cei doi constructori înaintează cu străpungerea galeriilor.


Cele două tuneluri sunt proiectate ca galerii unidirecționale. Pe acest tronson al autostrăzii lucrează o asociere de constructori români și bosniaci, cu aproximativ 800 de muncitori repartizați pe mai multe schimburi. Ambele galerii ale primului tunel se execută exclusiv prin forare, folosindu-se ceea ce experții numesc „noua metodă austriacă”.


Al doilea tunel are o lungime de aproape doi kilometri, iar construcția sa combină forarea cu tehnologia „cut and cover”.


În paralel cu lucrările la tuneluri, antreprenorul desfășoară lucrări de suprafață pe întreg sectorul autostrăzii: terasamente, sisteme de scurgere a apelor, podețe și pasaje pentru traversarea văilor și a căii ferate.


Proiectul are finanțare asigurată prin PNRR, valoarea contractului fiind de 1,8 miliarde de lei. Termenul estimat pentru deschiderea circulației pe lotul Margina–Holdea este anul viitor.

 
 
 

Comments


bottom of page