top of page

SPITALELE RISCĂ SĂ RĂMÂNĂ FĂRĂ BANI DE LUNA VIITOARE

acum 4 zile
2 min de citit

Situația din sistemul sanitar riscă să se agraveze în perioada următoare, avertizează fostul ministru al Sănătății, Alexandru Florin Rogobete. Prezent la Deva, într-o vizită la Spitalul Județean de Urgență, acesta a criticat măsurile actuale și susține că sistemul se apropie de o criză majoră dacă finanțarea nu va fi suplimentată rapid.


În timpul vizitei, Alexandru Florin Rogobete a discutat cu personalul medical despre problemele cu care se confruntă unitatea sanitară. Fostul ministru susține că lipsa banilor afectează spitalele și serviciile de ambulanță și avertizează că situația ar putea deveni mult mai dificilă începând de luna viitoare.


Rogobete îl critică pe premierul Ilie Bolojan, despre care spune că ar confunda reforma sistemului sanitar cu o politică a reducerilor de cheltuieli.


Conducerea SJU Deva confirmă problemele cu finanțarea

Problemele financiare sunt semnalate și de conducerea Spitalului Județean de Urgență Deva. Directorul medical, dr. Mioara Pavel, spune că fondurile disponibile pentru perioada următoare sunt reduse și că inclusiv Unitatea de Primiri Urgențe riscă să rămână fără bani pentru materiale.


Conducerea spitalului arată că au mai existat perioade dificile din punct de vedere financiar, însă acestea erau depășite prin alocarea unor fonduri suplimentare. În cazul în care nu vor fi găsite resurse pentru funcționarea în continuare a secțiilor de urgență, conducerea SJU Deva spune că ar putea fi nevoită să redistribuie bani de la alte secții pentru ca UPU să poată continua să primească pacienții care ajung zilnic din întreg județul.


Rogobete cere schimbări în modul de finanțare a spitalelor

Deputatul social-democrat Alexandru Florin Rogobete susține că o reformă reală a Sănătății trebuie să însemne mai mult decât reducerea cheltuielilor. Printre măsurile pe care le consideră necesare se numără plata corespunzătoare a gărzilor și posibilitatea efectuării de angajări în unitățile unde există deficit de personal.


Fostul ministru consideră necesară și regândirea sistemului prin care Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează serviciile medicale. Potrivit acestuia, mecanismul nu a mai fost actualizat corespunzător de ani de zile, în condițiile în care costurile suportate de spitale au crescut. Rogobete susține, de asemenea, că performanța unui spital nu ar trebui evaluată doar în funcție de numărul de paturi, ci și în raport cu complexitatea cazurilor pe care unitatea medicală le tratează.


Deficit de personal în mai multe secții

Lipsa personalului este o altă problemă semnalată la SJU Deva. În urma unei analize realizate la nivelul unității, conducerea spitalului a constatat că există secții unde necesarul de specialiști este ridicat. Printre domeniile în care este nevoie de personal se numără hematologia, radiologia, ATI și oncologia.


Atât problema finanțării, cât și deficitul de personal pun presiune asupra activității spitalului, în condițiile în care Unitatea de Primiri Urgențe trebuie să asigure în continuare asistență pentru cazurile care ajung zilnic din întreg județul.

 
 
 

Comentarii


bottom of page