top of page

Tunelurile pentru urși” au ajuns la 68% execuție. Lucrările la autostrada Lugoj–Deva avansează în ritm susținutLink în comentarii.

  • acum 2 zile
  • 1 min de citit

Lucrările la secțiunea Margina–Holdea a autostrăzii A1 Lugoj–Deva avansează într-un ritm susținut. Potrivit celor mai recente informații de pe șantier, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 68%, iar constructorii lucrează simultan la tuneluri, viaducte și terasamente.


Pe șantier sunt mobilizați sute de muncitori și peste 350 de utilaje, iar asocierea formată din constructori români și bosniaci desfășoară lucrările fără întrerupere pe cel mai dificil tronson al autostrăzii.


La primul tunel, ambele galerii au fost deja străpunse. În galeria stângă a fost finalizată căptușeala interioară, în timp ce în galeria dreaptă continuă montarea armăturilor și turnarea betonului.


Lucrările continuă intens și la cel de-al doilea tunel, unde mai sunt de excavat mai puțin de 200 de metri pe firul stâng și aproximativ 500 de metri pe firul drept. Constructorii folosesc o combinație între metoda austriacă de execuție a tunelurilor și tehnologia „cut and cover”, adaptată condițiilor geologice din zonă.


În paralel, pe restul traseului de aproape 9 kilometri se execută terasamentele, fundațiile și structurile celor două viaducte și două pasaje prevăzute în proiect.


Investiția are o valoare de 1,82 miliarde de lei, fără TVA, și este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).


Finalizarea acestui tronson va elimina ultimul punct lipsă de pe autostrada A1 și va permite circulația neîntreruptă pe autostradă între Boița (județul Sibiu) și Nădlac (județul Arad), pe o distanță de peste 360 de kilometri, reprezentând una dintre cele mai importante conexiuni rutiere din România.


 
 
 

Comentarii


bottom of page