TURIST SÂRB DECEDAT ÎN MASIVUL RETEZAT

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist sârb în vârstă de 65 de ani a murit după ce i s-a făcut rău în timp ce cobora de la Vârful Retezat împreună cu un grup. Salvamontiștii au încercat să îl resusciteze mai bine de o oră, însă bărbatul nu a mai răspuns manevrelor.
Incidentul s-a produs sâmbătă seara, în zona Valea Șteviei, la aproximativ 1.500 de metri altitudine. Salvamontiștii din stațiunea Râușor au fost alertați după ce turistului i s-a făcut rău în timpul coborârii.
Salvamontiștii au încercat să-l resusciteze
Potrivit lui Ovidiu Bodean, șeful Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara, doi salvamontiști au plecat inițial spre locul în care se afla turistul și au început manevrele de resuscitare. Eforturile de salvare au continuat mai bine de o oră, însă, în ciuda intervenției, bărbatul nu a mai putut fi salvat. Potrivit informațiilor transmise de Salvamont, turistul avea antecedente medicale.
Pentru recuperarea trupului neînsuflețit a fost mobilizată o echipă formată din opt salvamontiști hunedoreni. Aceștia au coborât victima din zona Valea Șteviei până în stațiunea Râușor, pe un traseu accidentat, operațiunea durând mai bine de o oră. Ulterior, trupul bărbatului a fost predat autorităților competente pentru efectuarea procedurilor medico-legale.




Comentarii