Vacanţa la cort - taberele prieteniei, în aer liber
- prejbanantonio
- Aug 17, 2023
- 2 min read

Este vacanță și taberele pentru copii sunt la mare căutare. O soluție pentru cei care vor să cucerească muntele pentru prima dată, sunt taberele de acomodare. Alpiniști cu experiență vin cu oferte extrem de atrăgătoare pentru micuţi – taberele la curte, unde participanții învaţă primele noțiuni despre incursiunea în natură – de la montatul cortului, la escaladare şi munca în echipă.
În doar câteva zile, copiii învaţă cum să se descurce cu viaţa la cort. Ştiu să îşi monteze singuri acest adăpost în cele mai mici detalii, iar apoi experimentează somnul departe de casă. Sunt încântați de ceea ce descoperă.
Nu poţi urca pe munte fără să ştii noţiunile de bază despre escaladă, iar Alexandra Marcu este o alpinistă cu experiență, dar şi un profesor minunat şi plin de răbdare.
În timp ce o parte dintre copii pictează, alţii se pregătesc să urce la înălţime. Îşi pun hamurile şi se ajută unii pe alţii, acolo unde este nevoie. Apoi o salcie trainică devine o minunată provocare, trecută de fiecare în aplauzele și strigătele de susţinere ale celorlalţi.
Cât e ziua de lungă, curtea familiei Marcu răsună de voie bună. Peste 20 de copiii trăiesc aici momente de neuitat – de la joaca pe iarbă, la tot felul de momente artistice pline de culoare sau drumeţii care îi ţin ocupaţi şi îi învaţă tot felul de lucruri folositoare, pe care copiii care cresc în oraşe le descoperă împreună. Fiecare ieşire este o provocare, atât pentru participanți, cât şi pentru organizatori.
Organizatorii spun că atât timp cât stau cu ei, copiii uită de telefoane sau reţele sociale şi învaţă să trăiască în natură, să socializeze între ei şi, cel mai important, să se ajute unii pe alţii când au nevoie.
Comments