Vetuța Stănescu: „România are nevoie de stabilitate, nu de conflicte politice”. Liderul PNL Hunedoara critică tensiunile din PSD
- acum 2 zile
- 1 min de citit

Președinta PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu, a transmis un mesaj ferm privind situația politică actuală, acuzând social-democrații că riscă să destabilizeze țara prin conflicte interne.
Aceasta susține că România are nevoie de stabilitate și responsabilitate în actul de guvernare, nu de tensiuni politice generate de lupte interne pentru putere.
„România are nevoie de stabilitate și responsabilitate. Din păcate, PSD pare decis să arunce țara într-o criză politică doar pentru a-și rezolva propriile conflicte interne”, a declarat liderul liberal.
Vetuța Stănescu îl critică și pe Sorin Grindeanu, despre care spune că este mai preocupat de menținerea poziției în partid decât de conturarea unei direcții clare pentru formațiunea politică.
În opinia sa, instabilitatea din interiorul PSD nu ar trebui să afecteze întreaga țară, iar România nu trebuie să devină „ostaticul unor ambiții personale și al unor calcule politice de moment”.
Liderul liberal subliniază că PNL susține în continuare reformele și un guvern care își asumă deciziile dificile, în interesul cetățenilor.
„Responsabilitatea față de români trebuie să fie mai importantă decât bătăliile pentru putere din interiorul PSD”, a mai transmis Vetuța Stănescu.




Comentarii