Vicepreședintele Camerei Deputaților, Natalia Intotero, a participat la evenimentul caritabil „#Laolaltă”, organizat de Familia Sterp pentru patru copii rămași orfani
- 09false25 GMT+0000 (Coordinated Universal Time)
- 2 min de citit

Sute de oameni s-au adunat în localitatea Tuștea la evenimentul caritabil „#Laolaltă”, organizat de familia Sterp pentru a sprijini patru frați rămași fără părinți, crescuți în prezent de bunica lor. Evenimentul a reunit persoane din mai multe zone ale țării, unite de dorința de a oferi o șansă și un sprijin concret copiilor aflați într-o situație dificilă.
Printre participanți s-a numărat și deputata PSD de Hunedoara, Natalia Intotero, care a transmis că astfel de inițiative demonstrează puterea solidarității și a implicării comunității.
„Astăzi am înțeles, încă o dată, că binele are cea mai mare putere atunci când este făcut împreună.”
Parlamentarul a mărturisit că a fost profund impresionată de povestea celor patru copii și de mobilizarea oamenilor prezenți la eveniment.
„M-au impresionat privirile acestor copii. În ele se citește o durere pe care niciun copil nu ar trebui să o cunoască, dar și o speranță care nu trebuie lăsată să se stingă. Iar această speranță poartă chipul fiecărui om care a ales astăzi să fie acolo.”
Natalia Intotero a felicitat familia Sterp pentru organizarea acțiunii și pentru implicarea în sprijinirea copiilor aflați în nevoie.
„Îi felicit pe toți cei din familia Sterp – mama Geta, Ileana, Geta, Iancu și Culiță – pentru că au transformat notorietatea lor într-o șansă pentru alții. Au demonstrat că adevărata influență nu se măsoară în numărul de urmăritori, ci în numărul de vieți pe care reușești să le schimbi.”
La final, deputata a subliniat că astfel de gesturi redau speranța celor aflați în dificultate și întăresc spiritul de solidaritate al comunității.
„Astăzi am plecat de la Tuștea cu convingerea că, atunci când alegem să fim #Laolaltă, nu doar strângem fonduri. Redăm speranță, alinăm suferință și le arătăm unor copii că nu sunt singuri. Să nu încetăm niciodată să fim oameni.”




Comentarii