Artă în albastru. A treia expoziție personală a Simonei Löcsei
- prejbanantonio
- 7 minutes ago
- 1 min read

Când mâna pictează ce îi spune sufletul, se naște arta! Aceasta este concluzia iubitorilor de frumos veniți să admire lucrările artistei Simona Löcsei (Locei). Expoziția, de o mare sensibilitate și dominată de nuanțe superbe de albastru, este găzduită de Galeria de Arte Corvin din Hunedoara.
Pe simezele galeriei hunedorene sunt expuse peste 50 de lucrări. La aceste picturi realizate în tehnică mixtă – în special acrilic –, artista a lucrat în ultimii doi ani. În tablourile sale, culorile, formele și simbolurile transmit mesaje cu un impact puternic.
Simona Löcsei este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste plastice contemporane din județ, un talent veritabil, care știe să transmită emoție pură prin creațiile sale. Cea de-a treia expoziție personală se intitulează „AIAM”. Artista a mărturisit că, pe lângă Artă, Iubire, Adevăr, Mângâiere – titlul mai are și o altă semnificație.
Simona Löcsei este și coordonatoarea Clubului de pictură „Curcubeu” de la Biblioteca Județeană. Expoziția cu vânzare este organizată de Filiala Hunedoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu sprijinul Primăriei Hunedoara. Cei care doresc să admire sau să achiziționeze lucrări pot face acest lucru timp de două săptămâni.
Commentaires