Casa Științei - un proiect din pasiune pentru știință
- 20 sept. 2023
- 1 min de citit

Casa Științei un proiect pornit din pasiune pentru chimie, fizică și matematică a devenit foarte apreciat și căutat de tinerii pasionați de aceste domenii. Recunoașterea pe plan național și premiile internaționale obținute au făcut un adevărat renume pentru Casa Științei. Elevii au ocazia să își completeze cunostiințele prin experimente și discuții despre știință într-un cadru plăcut și direct cu inițiatorul proiectului.
Tiberiu Stoia este un profesor pasionat de chimie și matematică ce dorește să promoveze știința. El este președintele asociației Casa Științei care organizează ateliere și tabere în acest sens. Permanent vin copii din toată țara, elevi pasionați de științe care doresc să participe la cursurile de la Casa Științei.
Elevii spun că se bucură să participe la aceste aplicații și experimente și să învețe astfel o sumedenie de lucruri noi. Ei le consideră utile și vor să continue proiectul.
Nu e de mirare că proiectul a primit aprecieri și distincții din țară și străinătate. Un juriu internațional a acordat medalia de aur pentru Casa Științei.
Așa că, un proiect pornit din pasiune, în urmă cu 4 ani, ajută elevii să își desăvârșească cunoștințele și să devină la rândul lor promotori ai științei.




Comentarii