top of page

CE AȘTEAPTĂ ROMÂNII DE LA NOUL GUVERN CA SĂ O DUCĂ MAI BINE

8 sept.
2 min de citit

Prețurile, facturile și taxele apasă tot mai greu asupra bugetelor familiilor. Mulți dintre oamenii întrebați spun că nivelul lor de trai s-a deteriorat față de anul trecut, unii estimând că o duc chiar cu 20-30% mai rău. În aceste condiții, așteptările de la noul Guvern sunt mari.


Pentru pensionari, una dintre principalele nemulțumiri este legată de venituri. Unii spun că pensiile nu au ținut pasul cu scumpirile și consideră că indexarea acestora ar trebui să fie printre primele măsuri luate de Executiv.


Alții vor măsuri care să se reflecte direct în prețurile produselor și serviciilor, astfel încât veniturile pe care le au să le permită să acopere mai ușor cheltuielile de zi cu zi.


Familiile tinere cer mai mult sprijin

Pentru familiile cu copii mici, prioritățile sunt diferite. Părinții vorbesc despre nevoia unui sprijin mai consistent din partea statului, în condițiile în care creșterea unui copil presupune cheltuieli tot mai mari. Sănătatea este un alt domeniu pe care oamenii îl consideră prioritar și în care așteaptă schimbări. Printre răspunsurile celor intervievați se regăsesc și dorința de a avea mai multe locuri de muncă, susținerea economiei și găsirea unor soluții care să ofere populației mai multă stabilitate.


„Să își facă ordine acolo între ei”

Există și români care cred că schimbarea ar trebui să înceapă chiar de la cei aflați la conducerea țării. Aceștia își doresc mai multă ordine și responsabilitate la nivelul Guvernului și consideră că, dacă există voință, pot fi găsite soluții pentru îmbunătățirea situației economice. Nemulțumirile vin într-un moment în care se apropie sezonul rece. Temperaturile vor scădea, zilele vor deveni mai scurte, iar pentru multe gospodării acest lucru va însemna un consum mai mare de gaze și energie electrică.


După luni în care spun că au resimțit puternic scumpirile, oamenii privesc acum spre noul Guvern și așteaptă măsuri care să se vadă nu doar în statistici, ci mai ales în propriile buzunare.

 
 
 

Comentarii


bottom of page