Minivacanță grea pentru polițiștii hunedoreni
- 8 mai 2024
- 1 min de citit

Peste 1000 de polițiști au fost la datorie în minivacanța de Paște, pentru ca oamenii să fie în siguranță. Aceștia au intervenit la aproape 700 de evenimente și s-au confruntat cu 20 de infracțiuni. Cei de la rutieră au reținut peste 40 de permise auto și au retras 29 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii hunedoreni au acționat la nivelul întregului județ, atât în cadrul unor activități de prevenire și descurajare a faptelor ilegale, cât și prin acțiuni de combatere a faptelor antisociale și de impunere a legii.
În cele 6 zile ale minivacanței, polițiștii structurilor de ordine publică au asigurat măsurile specifice la 34 de manifestări religioase și au intervenit pentru gestionarea a 308 evenimente, dintre care 593 au fost sesizări prin 112.
Poliţiştii rutieri au acționat în teren pentru fluidizarea circulației, în special către și dinspre stațiunile turistice de pe raza județului, în zonele de agrement și în zona adiacentă lăcașelor de cult.
În perioada 01 – 06 mai 2024, polițiștii au continuat activitățile preventive în trafic, în scopul impunerii respectării regimului de viteză legal stabilit, precum și a depistării și a tragerii la răspundere a persoanelor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice ori substanțe psihoactive.
În urma acestor activități, polițiștii rutieri au aplicat 406 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice. Dintre acestea, 142 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit, 7 sancțiuni contravenționale pentru conducerea unui autovehicul de către persoane care se aflau sub influența băuturilor alcoolice și 257 pentru alte abateri de la regimul rutier.

Comentarii