Măsuri în sprijinul locuitorilor din Hunedoara, menite să reducă impactul majorărilor impuse de Guvern
- acum 5 zile
- 1 min de citit

Măsuri în sprijinul hunedorenilor. Consiliul Local Hunedoara a votat recent cele două propuneri ale primarului Dan Bobouțanu, prin care se reduce cota de impozitare începând cu anul viitor, dar și acordarea unui sprijin financiar, din 2026, pentru plata impozitului, destinat persoanelor vulnerabile sau cu dizabilități. Autoritățile locale spun că, astfel, doresc să reducă impactul social puternic cauzat de măsurile de austeritate.
Consiliul Local a aprobat cota de impozitare redusă la 0,08% pentru clădirile rezidenţiale și clădirile-anexă deţinute de persoane fizice. Măsura va fi aplicată din 2027 și aduce o scădere la minimul posibil prevăzut de lege din valoarea de impozitare.
Primarul Dan Bobouțanu spune că a iniţiat proiectul cu scopul de a diminua impactul majorărilor de taxe şi impozite aplicate la nivel naţional, începând din acest an, de Guvern. Edilul precizează că legislația nu permite aplicarea acestei reduceri din 2026.
Acest proiect, împreună cu cel care vizează acordarea unui sprijin de până la 500 de lei pentru persoanele aflate în situaţii de vulnerabilitate şi dificultate, au fost aprobate în unanimitate de către consilierii locali hunedoreni.




Comentarii