google.com, pub-2128049807228506, DIRECT, f08c47fec0942fa0
top of page

Ovidiu Furdui a fost învestit în funcția de primar al comunei Crișcior

  • prejbanantonio
  • Oct 28, 2024
  • 2 min read


Oamenii au decis și anul acesta la alegerile locale să lase, în continuare, comuna pe mâinile lui Ovidiu Furdui. Acesta se află de 20 de ani în fruntea primăriei Crișcior și urmează alți 4. Duminică, Ovidiu Furdui a fost reînvestit în funcția de primar și a depus jurământul pentru a șasea oară consecutiv.

 

Zi importantă pentru primarul comunei Crișcior, Ovidiu Furdui, dar și pentru comunitatea care a decis prin vot că acesta trebuie sa ocupe, în continuare, fotoliul de primar. Edilul spune că se bucură că oamenii au crezut în el timp de atâția ani, în care s-a străduit și a reușit să ducă la îndeplinire mai multe proiecte menite să ridice nivelul de trai al locuitorilor comunei.

 

Și consilierii locali au depus jurământul.

 

Primarul comunei declară că își dorește să facă o echipă frumoasă cu consilierii locali. El spune că apartenența politică nu are importanță, atunci când este vorba de binele comunității. 

 

La evenimentul de învestire a fost prezent Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara și președinte al PSD Hunedoara, alături de alți colegi ai PSD Hunedoara. Acesta spune că primarul comunei Crișcior, Ovidiu Furdui, nu a renunțat niciodată să își urmeze scopul: acela de a vedea comuna Crișcior în continuă creștere și modernizare.

 

Ministrul Familiei, Tineretului si Egalității de Șanse, Natalia Intotero, născută în Țara Zarandului și apropiată de localnicii acestei zone, a dorit să sublinieze calitătile pe care le are primarul din Crișcior.

 

De asemenea, administratorul public al județului, Costel Avram, a fost prezent la   ceremonia de învestire. Acesta spune că Ovidiu Ilie Furdui este omul care, cu devotament, și-a pus priceperea în slujba cetățenilor comunei Crișcior.


La ceremonia de învestire au fost și primari din Republica Moldova, unii din unități înfrățite cu comuna Criscior sau cu alte comune din județul Hunedoara.

 

Primarul spune că își dorește să existe cât mai puține diferențe între comuna pe care o conduce și orașe. Astfel, oamenii se bucură de toate facilitățile pe care le au cei de la oraș, dar în același timp, păstrează vii tradițiile locului. 

 

Comments


bottom of page