top of page

Vechea Germisara prinde viață. Festival antic la termele romane

  • 7 iul. 2025
  • 2 min de citit

O frumoasă incursiune în Antichitate


Turiștii, dar și localnicii din stațiunea Geoagiu Băi au putut vedea, timp de două zile, cum se trăia în aceste locuri în urmă cu aproape două milenii. Festivalul „Germisara – Zei și Ape” le-a adus nenumărate ateliere interesante, dar și momente cu totul inedite. Vechile terme romane și-au deschis porțile pentru cei care au reconstituit un străvechi ritual de mulțumire.


Efectele curative ale apelor mezotermale erau cunoscute din Antichitate. După cucerirea Daciei, romanii au ridicat în Germisara un complex termal, unde oamenii veneau să se trateze. Arheologii au găsit dovezi că unii dintre cei care au scăpat de dureri au mulțumit zeităților pentru că s-au vindecat. Asta arată și plăcuțele votive de aur, găsite în bazin și păstrate la muzeul din Deva. Sunt deosebit de interesante și au fost reconstituite de cei de la Terra Dacica Aeterna.


Pe baza acestei descoperiri, reenactorii au refăcut un ritual de mulțumire după modelul celor din jurul anului 200. Nimeni nu știe câți oameni au ajuns la Germisara pentru tratamente, dar sunt suficiente dovezi că apele și-au dovedit beneficiile.


Este pentru prima dată când un astfel de ritual este reconstituit, iar autoritățile cred că momentul pune perfect în valoare calitatea apelor vindecătoare.


Ritualul a fost doar un moment din cadrul festivalului care a avut loc în apropierea vechilor terme romane. La eveniment, pasionați de istorie au refăcut pentru public frânturi din viața dacilor și a romanilor: de la olărit la ateliere de bucătărie cu bucate după rețetele vremurilor, ateliere de monetărie sau jocuri antice. Este o altfel de istorie, mult mai frumoasă și mai ușor de înțeles decât cea din manuale.


Sutele de oameni care au trecut pe la festival s-au arătat încântați de ce au văzut și, mai ales, de ce au învățat. Bineînțeles că micuții au fost atrași de atelierul de tir cu arcul, unde au deprins cum se folosesc arcul și săgețile.


Autoritățile locale spun că au de gând să pună în valoare termele romane din stațiunea Geoagiu Băi și chiar să refacă vechiul acces folosit în Antichitate, pentru ca turiștii să se bucure de o experiență autentică. Începând de anul trecut, termele romane sunt incluse în patrimoniul UNESCO.

 
 
 

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentarii


bottom of page